The Prince and Me 2004CU 10 luni în urmă:

The Prince and Me 2004

Categorie: Comedie

Film The Prince and Me 2004 Online Subtitrat Romana HD

Paige Morgan (Julia Stiles) este o studentă la medicină de la Universitatea Wisconsin–Madison. Dincolo de Atlantic, Prinţul Edvard al Danemarcei (Luke Mably), moştenitorul tronului, îşi combină îndatoririle de prinţ cu cele de tânăr rebel şi nesăbuit. În timp ce se uită la televizor, Edvard vede o reclamă la un reality show ce se desfăşoară în Wisconsin şi se numeşte „Studente sălbatice”, în care apar fete bete care îşi arată sânii.
După ce se întâlneşte cu părinţii lui, Regele Haraald (James Fox) şi Regina Rosalind (Miranda Richardson), Edvard îi anunţă că vrea să se ducă la facultate în America – în special în Wisconsin. Deşi părinţii lui nu vor să-l lase să plece, Edvard le spune că pleacă indiferent dacă îl lasă sau nu şi nu vrea ajutor din partea lor sau bani. Regina îl pune totuşi pe asistentul lui Edvard, Søren (Ben Miller), să-l însoţească în America şi să aibă grijă de el.
Când ajunge la universitate, el îi ordonă lui Søren să-i păstreze identitatea secretă şi să-l strige „Eddie”. Mai târziu, pe când se află la bar, Eddie o vede pe Paige şi începe să flirteze cu ea. Eddie îi cere lui Paige să îşi dea jos tricoul aşa cum a văzut în reclama la emisiunea TV. Aceasta se enervează foarte tare şi îi aruncă băutura în faţă. Spre nemulţumirea ei, Paige şi Eddie ajung colegi de laborator pentru un curs de chimie. Deoarece cursul acesta este foarte important pentru ea şi pentru viitorul ei în medicină, ea îl avertizează pe Eddie să nu-i stea în cale şi să nu-i pericliteze şansele de-a obţine o notă bună.
Urmăreşte online filmul The Prince and Me 2004 (Eu şi Prinţul), cu subtitrare în Română şi calitate HD.

Server Ok


Server OpenLoad


Server VideoMega


DACA VREI SA NE DAI O MANA DE AJUTOR, TE RUGAM SA "DISTRIBUI"

Trimite filmul spre facebook